Cobor din autobuz si dau sa traversez, ocolind idiotic prin fata masinii. Soferul autobuzului da din mana si ma claxoneaza. Il vad cu coada ochiului si, inchipuindu-mi ca vrea sa plece din statie, ma zoresc sa traversez. Definitely bad ideea. Omul incerca sa-mi atraga atentia sa ma astampar dracului o data cu ideile tampite.
Da’ io nu si nu! Trec de autobuz si intepenesc in mijlocul strazii: o Dacie tintea direct persoana tracatorului tampit. Stii vorba aceea cu “intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor”? Pure bullshit! Nu mi-a trecut nici o viata prin fata ochilor. Nici a mea, nici a vecinului alcoolic, nici a avocatului poporului. Tot ce mi-a trecut prin fata ochilor a fost o musculita sinucigasa care s-a izbit talibanic de ochelarii mei (jur ca n-avea tunsoare emo, dar parea a fredona testamentul lui Cobain) si Dacia.
Nici vorba de prima zi de scoala din care oricum nu-mi mai amintesc nimic, nici vorba de meciurile de pe maidan, nici vorba de primul 2 din catalog, nici vorba de bataile cu cornete, de colectarea de maculatura, nici vorba de prima tipa vazuta goala (pentru decongestionarea ideilor: era o unguroaica dintr-un film sexy vazut pe bulgari), nici vorba de prima zi de liceu, nici gand de prima dragoste, nici vorba de prima betie, nici urma de nimic!
Nimic din viata mea anterioara. Despre viata ce sta sa vina… ar fi fost deja X-Files daca as fi vazut ceva. Cu genunchii moi si inima pe fast-forward, ma uitam ca o vita la msina care mai avea cativa metri pana sa ma dea pe mana vreunui Oprescu, sau sa ma faca posibil personaj in Six Feet Under.
Nu, frate! Nu e nimic ciudat, poetic sau, dupa cum se vede mai sus, macar prozic cand crezi ca “gata!”. E o simpla paralizie provocata de frica si, daca ai noroc, scapi fara sa te scapi.
Singura mea nedumerire este de ce dracului soferii claxoneaza in loc sa puna frana? De ce ajung mai repede la claxon decat la frana? Daca e mai usor cu mana, sa le mute frana sus, langa claxon.
Soferul Daciei mele a claxonat isteric, a tras de volan si a reusit sa ma faca scapat doar cu bombeurile ghetelor turtite. Si uite asa, am trecut la viata ce sta sa vina, fara sa vad in slow motion franturi din viata mea pana la momentul zero. Poate data viitoare. Not.
bunatate de ghete cu bombeuri…
)
cam mult suspans pentru gustul meu, mai bine never/ever/again…
“Poate data viitoare. Not.”
Bun. Sunt o serie de idioti carora nu le merge mintea la capacitate normala si actiunile lor au o oarecare intarziere. Este limpede, piciorul e mai departe de creier decat mana, deci pana se transmite impulsul nervos de la scoarta la muschi, dureaza: trece prin mai multi neuroni, calea e mai lunga. Pe de alta parte, soferul idiot din Bucuresti claxoneaza indiferent de situatie, deci putem considera claxonul drept un reflex conditionat care apare instantaneu.
Pe de alta parte, ca sofer care nu claxoneaza, dar pune frana, pot sa spun ca urasc pietonii care traverseaza aiurea, prin fata sau spatele autobuzului. Frate, exista treceri de pietoni!!! Bine, si acolo poti muri, dar macar ai 50% sanse sa fii vazut si ocolit de masini.
Si a treia idee: daca era dacie, probabil ca nu avea frane si atunci singura solutie era sa claxoneze
Merg si eu cu a treia idee. Pe celalalte ma prefac ca nu le vad.
“Daca e mai usor cu mana, sa le mute frana sus, langa claxon.” =))
Si traverseaza cum trebe, dom’le.
mda… si asta!