Din Dristor la Snack Attack

1.

Am citit astazi despre… Nici macar nu pot sa agat o descriere de intamplarea asta. E o scena rupta parca dintr-un film al lui Kusturica. Despre ce e vorba? Well, Andreea Banica s-a maritat. Nu conteaza cu cine, oricum nu am retinut. Daca e sa ghicesc, as spune ca s-a casatorit cu barba’su. Nu conteaza nici cine e Andreea Banica; probabil ca e un hibrid de Andreea Marin – Andreea Balan – Andreea Antonescu si altele asemenea.

Revenind.

Deci, A.B. s-a maritat. In conformitate cu obiceiul pamantului, s-au dus oamenii la biserica. Cunoasteti mizanscena: slujba, coroane, inele, slujba si tot asa. Dupa care se pleaca la carciuma. Termina toata lumea ce are de teminat – barbosul cu cantatul, prietenii cu sprijinitul lumanarilor, neamurile de la tara cu lacrimatul – si pleaca alaiul la carciuma, ca asa se face, nu? Gresit!

In cazul de fata, fericitii miri se urca in limuzina alba (ca, deh, taranu’ daca nu se urca in limuzina, nu-i prost destul) si, in loc sa porneasca catre locul unde “muzica si dansul”, soferul limuzinei primeste comanda “Du’ne in Dristor, coaie!”. Omul se conformeaza si, odata ajuns acolo, afla si de ce au vrut casatoreii sa mearga in Dristor. Ei bine, taranii proaspat casatoriti aveau pofta de shaorma. Asta a trezit in ei emotiile inaltelor trairi spirituale din lacasul sfant: cheful de-o shaorma.

Nu ca as avea eu ceva cu excentrititatile, insa am avut, in timp ce citeam cele de mai sus, o imagine atat de vie in minte incat mi s-a facut greata. Va puteti imagina mireasa si mirele clefaind imputiciunea aia usturoiata lafaiti pe bancheta unei limuzine? Eu am putut. Si e de rahat! Ce sa-i faci, mai Costele? Sunt si ei oameni cu still, trendy si role modele, nu-i asa?

2.

Intru la Snack Attack, ma invart nitel printre pachetele cu sandwichuri, ma mai invat nitel, imi iau o Orangina, ma mai invart nitel si ma decid ca vreau un sandwich cu ou si cu branza. Sau unul cu ton?

Intind mana sa iau mancarea cu ton. Sau vreau cu branza? Hmmm? Sau ton? Eh, fuck it! Branza sa fie! Iau cu viteza pachetul de pe raft, ma duc la casa, platesc, ma asez pe scaun si dau sa ma uit (obicei prost) la termenul de garantie. In clipa aia am parte de doua surprize. Una: termenul de garantie e absolut OK. Si a doua: pe pachetul meu scrie sandwich cu sunca.

Un spasm de greata imi trece prin stomac. Mi-e scarba de sunca. I so NOT like it. Ma stramb si ma ridic de pe scaun.

- Scuza-ma, ii spun uneia dintre tipele de la casa, am luat din greseala un sandwich cu sunca in loc de unul cu branza.

Ii zambesc.

- Pot sa-l pun pe asta la loc si sa iau unul cu branza?

- Nu.

Ii zambesc in continuare.

- Nu?

- Nu poti, ridica ea din umeri.

- De ce?

Tipa arunca o privire catre colega ei, colega care ridica si ea la randul ei din umeri.

- Nu se poate… Sau… Ma rog… Se poate… Daaaar…

Pentru o clipa am senzatia ca se tine de bancuri. Siti genul ala de vanzatori glumeti care au un umor atat de de aparte, incat nimeni nu-l pricepe?

Snack Attack-ul de pe Stefan cel Mare are vreo 15 metri patrati, adica e cam cat un dormitor. Ma uit la raftul plin cu sandwichuri cu branza care este la mai putin de doi metri de mine. Oare glumeste tipa asta? Poate ca da, asa ca zambesc in continuare.

- Daaaaar, ezita ea, trebuie sa facem un proces verbal?

Incremenesc. Ma uit la ea peste ochelari si, ce ciudatenie!, n-am replica. Tipa tace, tac si eu mirat. Ma uit la ea cu o privire sceptico-uimita.

- Asa e la noi.

Nu mai zambesc.

- Un proces verbal? o intreb neincrezator, sperand ca se tine de bancuri.

- Da.

Si inteleg. Nu glumeste. Asa e la ei. Intr-o clipa, inteleg si motivatia: cand se citeste codul de bara la casa, probabil ca se scade si din gestiune. Odata platit sandwichul meu dispare din inventar. Poate sa mi-l schimbe, insa asta ar insemna sa aiba minus unul cu branza si plus unul cu sunca. Ar putea sa mi-l schimbe anyway si, la urmatorul client care o sa vrea un sandwich cu sunca, sa citeasca codul de bare de la unul cu branza. Rahaturile astea au acelasi pret. Nu-i chiar fizica cuantica. Motiv pentru care ma ‘nervez.

- E un nenorocit de sandwich! E un sandwich pe care l-am cumparat acum 30 de secunde. E un sandwich cu sunca pe care l-am luat din greseala de pe raft.

- Stiu… protesteaza ea slab, dar trebuie sa facem proces vrebal de predare-primire.

- Dude, it’s a fucking sandwich! Nu e ca si cum ti-as preda un excavator!

Tace.

Ea tace, iar eu ma vad scriind:

Subsemnatul, domiciliat, legitimat cu CI nr/seria, predau una bucata sandwich cu sunca catre Snack Attack – Stefan cel Mare. Declar pe propria raspundere ca sandwich-ul care face obiectul acestui proces verbal este sigilat, nemuscat, nepipait si ca a fost cumparat in urma cu 45 de secunde. De asemenea, motivez returnarea acestui delicios (in mod sigur) sandwich in felul urmator: nu-mi place sunca.

Data, Semnatura,

Tac si eu. Ma duc la raft, imi iau un sandwich cu branza, il platesc si plec. Sandwichul cu sunca l-am vandut la birou unui om flamand. Ma gandeam sa il pun sa faca un proces verbal, insa mi-a dat banii pe el imediat, iar eu m-am repezit sa-mi iau tigari.