Vama Veche (ziua VI + I + II + azi)

Hamsii si blesteme

(sau Furazolidon day)

Ba, ala de m-ai injurat! Sa te f!

Tocmai ce ziceam ca hamsiile de la Zodia pestilor, rulota aia nenorocita de langa cortul Humanitas, sunt mai nasoale decat cele de la Babusca, ca ma si loveste toxiinfectia. Si, uite asa, din alea cinci zile ramase de la numaratoarea precedenta scad una. One whole day, fi-v-ar nenorocirile alea imputite ale dracului!

Pe scurt, o zi intreaga m-am luptat cu buda, mai ceva ca Bucurenci cu decizia “In pizda ma-sii, ce dracu fac? Sunt gay sau nu?“.

Gradina regala/botanica si un palat/castel care-i cam vila

(sau Balcic day)

In ziua urmatoare, convalescent si purtator de vesnica recunostinta iubitei care m-a ceaiuit, pastilificat, suportat si incurajat, am spus ok unei propuneri de “Hai sa vedem casa Reginei de la Balcic. Or Balchik. Sau ceva in genul asta.

La granita, wow!, daduram boletinele, se uitara la ele si ne zisera drum bun. Profit de ocazie sa le spun dragutilor tampitei cu trairi anti-UE: multa muie. E atat de ok sa te misti de colo-colo prin Ioropa si sa nu te futa nici un functionar de pe la ambasade la icre. Macar pentru atat sa ne placa in UE, daca pentru cei cativa imbecili strecurati printre parlamentari europeni (exemple – la cerere) n-avem decat injuraturi.

Bulgaria ziceam. Well, pe un drum de genul Faurei – Braila, am ajuns, dupa doar vreo ora de mers cu titi-ul, in Balcic. Dragutel orasul. Casute insirate pe niste coline, drumuri aproape abrupte, preturi romanesti, texte romanesti (combinate cu engleza si tătă-uri), ba chiar si meniuri in romana pe la carciuma. O leva = vreo douaj de mii aka 2 RON.

Preturi in Balcic? O apa plata = 1 leva; o bere Kamenitza = 1,5 leva; Pringles = 3,5 leva; parcarea = 2 leva pe ora; o felie de pizza dintr-o pizza cat aia de la Jerry’s = 3 leva; un bilet la “castiel” (plus, vrei – nu vrei, un bilet la gradina botanica) = 5 leva (+5).

Gradinile lu’ alde regina Maria si ale lu’ alde principesa Ileana? Lovely! Spectaculos de prusace! Castelul e mai viluta, asa, dar cu niste terase in trepte, cu ditamai garla in fata geamului, cu tron din marmura or summin’ si cu masuta pentru ceai (votca, lapte de bivolita, arsenic, tamaioasa de Pietroasele sau naiba stie ce-or bea gatlejurile regale) alaturea, cu multi vorbitori nativ de engleza p’acoloshea, cu liniste, cu o priveliste de face toate levele. Toate astea m-au facut sa spun gafaind, dupa ce am urcat pana sus pe deal, “Bai, nene, it’s good to be king!”.

Si ne-am intors.

Seara, n-am mai Vama Veche. Io in refacere abdominala, ea solidara cu trairile mele regimice (branza sarata, masiline, sicksuri si electroliti) ne-am facut ca nu auzim muzica din The Hand si ne-am retras in solitudinea patului la aghioase.

Neptuntătă (sau Albena day)

In a opta zi, ne-am trezit cu totul si cu totul alti oameni: yuppies. “Ce-ar fi sa dam o fuga si pana la Albena?”. All incusive. Ok.

Si uite asa, reluaram noi acel Faureitătă – Brailatătă, de data asta, in rol de functionari la banca, buticari din Europa, doctori la Suceava, ingineri la Frigocom sau reprezentanti Avon la Mioveni. De la Balcic, vreo 14-15 km mai la vale.

Albena.

First, la acea tarzie ora (era vreo 10 dimineata cand am ajuns), te izbeste linistea. Asta e prima impresie: ca a inchis. “Mai frate, au inchis la Albena!”. Nu tu muzica de pe la terase, nu tu hălăuă-hălăuă, nu tu “Mami, mami, vreau giucarii”, nu tu “Hai, fa, mai repede”, nu tu basi, nu tu refrene. Nimic. Cate o masina rara, cate o caleasca cu doi cai care si ei taceau (“Why the long face?” iti vine sa-i intrebi), cateva grupulete ciripind in surdina intr-o limba slava si cam atat.

O luam catre plaja pe o alee din dale mari de ciment. Neste senzatii de-un familiar ciudat, indepartat, cunoscut si (!) strain se amesteca in mintea mea. Nu reusesc sa ma dumiresc cum e la Albena.

Nici dupa opt ore de stat pe acolo nu ma prind. Ce-i cu Albena asta? Cum e? Mai scumputa decat Bacicul, asta-i cert. Cu vreo 20%. Cu alte cuvinte, sunt preturi aproape bucurestene (ca pe la carciumile de prin oras).

Da’ cum e Albena?

Abia seara, inapoi in Vama, in timp ce stam pe plaja distrandu-ne/enervandu-ne si incercand sa identificam cele patru melodii care se auzeau in acelasi timp de la patru terase diferite, imi pica fisa: ALBENA E NEPTUN!

Neah! Nu e Neptunul pe care il pot vedea in seara asta daca sunt suficient de imbecil ca sa ma duc pana acolo. Nuuu! Nu Neptunul asta! Ci ala in care am fost eu cand aveam cativa anisori, par blond, mult si doar in cap, pe la inceputul anilor 80. Albena e Neptunul din 78, cred.

Mosilor de 30 si ceva de ani nu le spun mai mult. Celor mai tinerei… Uf. Pai… Hoteluri comuniste, desi, ce-i drept, n-au aspectul ala de bloc din Berceni. Dar sunt din acelasi film. E curat, e ingrijit, e plictisitor, e liniste, e decent, e plictisitor, e liniste, e ordine, e taranie, e lipsa de stil, e liniste, e plictisitor, e uniform, e lipsit de imaginatie, e plictisitor, e linistie, e…

Albena e Litoralul romanesc din anii 70, din acea perioada curata si calma in care hotelurile abia se construisera, therefore nu puteau a igrasie, gandaci si nesimtire. Albena e Litoralul romanesc din anii 70, din acea perioada cand nu aveai voie cu boxe cat casa la terasa. Albena e Neptunul in care proletarul rege, intelectualul frate si taranul sora se duceau cu copilul lor de 3 ani, cu banii din CAR-ul ala care iti permitea un sejur not so “all inclusiv” si in care se statea zece zile.

Am avut impresia ca i-am vazut la Albena pe maistrul de la IMGB cu sotia si copilul, pe inginerul zootehnist de la Rotatele din Deal cu logodnica, familia vice-prim-ului de la Urlati cu grasana aia de soacra-sa, pe directorul de la Uzina de Tevi Gimbav cu amanta si, de parca toate astea nu erau indeajuns, le-am vazut si pe suedezele alea trei de se lauda toata Constanta ca le-a futut.

Albena? Quantum Leap, frate!

Astazi, a noua zi.

Hanging, chilling, placinte la Bibi, Absolut la Stuf… Ah, da! Am reununtat la boicotul lu’ Bibi pentru o ora. Cica se lasa cu lansari: Radu Paraschivescu si Traian Ungureanu aveau de lansat cate o carte. Fiecare pe a sa. Din pacate, din lipsa de interes cultural, lansarea de carte din Vama Veche s-a scos din program. Radu si Traian au venit, au baut cate-o bere, s-au conversat nitel cu cei patru admiratori si s-au carat.

La placare, masina lor a trecu printre niste punkisti beti care faceau cheta pentru bere. Mi s-a parut ca-i vad pe domnii scriitori ridicand geamurile masinii cand, din huruba numita La Epava (care, daca ma intrebati pe mine, ar trebui rebranduita “La epave”), a navalit in strada vocea lu’ Max Cavalera: “war for teritory!“.