Dilema

- Gata! Hai la nani!

Pana in momentul asta sunt verde,vesel si proaspat ca o floricica, mirosind, ce-i drept, a fum, in ciuda vizitei de seara pe la dus. Inchid calculatorul/televizorul, ma ridic de pe canapea si, pe drumul de patru metri pana in dormitor, se produce Metamorfoza.

Intr-o clipa, mi-e somn, sunt obosit, nu mai pot tine ochii deschisi, ochelarii imi cad de pe nas si, cu ultimele puteri, pescuiesc telefonul pus sa sune in fiecare dimineata, de luni pana vineri, la ora 7.00.

N-am inteles niciodata cum de mi se intampla asta, insa cred ca este rezultatul educatiei pe care mi-am administrat-o o gramada de vreme: nu te baga la culcare fara sa iti fie somn! Efectul? Nu adorm la filme, in fotoliu, nu trag de mine, cu ochii la un talk-show tampit. Mai mult decat atat, in clipa in care se produce Metamorfoza-de-seara, nu te mai poti intelege cu mine pentru ca acum-eu-trebuie-sa-dorm. Asta ma scapa de insomnii.

Anyway, ziceam ca trag de mine catre pat, ma asez comod, imi bibilesc perna cateva secunde, si aaaaadorm…

Nu.

Nu. Deci nu.

Viata mi se schimba, starea de spirit mi se cabreaza si incepe cosmarul.

- Ai incuiat usa?

Nu! Dupa cum spuneam, deci nu! Nu asta trebuia sa fie ultima propozitie a serii. Nu aceasta intrebare, rostita cu 3,2 secunde inainte sa adorm, trebuia sa se auda in linistea blocului cu 30 de apartamente (din care doar 12 ocupate) de la marginea orasului.

Pe interminabila strada pe care ma intorc acasa vad zilnic tot felul de dubiosi de margine de sat. Holul blocului rasuna a pustiu, iar micile mormane de moloz uitate seara de muncitorii (beti morti) care se retrag catre casele lor si praful de pe scari imi amintesc de filmele de serie B in care ICE T, politist fiind, urmareste mafioti marunti prin fabrici dezafectate. Pe scurt, e creepy.

Fraza de mai sus poate fi explicatia (alta decat “imi pare rau sa va spun asta, insa genul acesta de comportament poate fi generat de o tulburare obsesiv-compulsiva”) pentru…

So, ziceam ca tocmai adormeam, cand, out of nowhere, vine acea intrebare care, repet, NU trebuie sa vina la final de ciclu diurn.Am incuiat usa? Nu reusesc sa-mi amintesc.

Simt cum placuta moleseala ametitoare ante-sforaiala se duce dracului. Am incuiat usa? Am intrat in casa, m-am descaltat de tenesi, am pus poseta in cui si… Si am incuiat usa! Categoric! Am incuiat-o! I did! I did! I did? Incerc sa-mi amintesc gestul. Deci, am asezat geanta pe cuier si… si… si… m-am intors catre usa si am rasucit acel tâmburache care blocheaza usa si tine departe potentialii jefuitori urati, nerasi, imputiti, mirosind a Viceroy, pantaloni nespalati si a vin la sticla din plastic?

Incepe sa ma manance pielea. Ma scarpin cu furie si imi raspund: da, am incuiat-o. Spun asta si cu voce tare!

- Esti sigur?

Fuckin’ell! Bineinteles ca nu sunt sigur! Habar nu am daca am incuiat-o! Mi-e somn! Mai aveam 3,2 secunde pana sa adorm! Incepusem deja sa-mi aleg visul: in noaptea asta castig iarasi la loto. N-am nici cel mai mic chef sa ma dau jos din pat, sa ma duc pana in hol si sa verific. Am incuiat-o!

- Da. Sunt sigur.

- Ma minti?

De ce trebuia sa ma intrebe daca o mint? Putea sa ma acuze direct, damn it! OK, poate ca am spus o minciuna, spunand ca am incuiat usa. La fel de bine s-ar fi putut sa nu fi mintit, iar constiinta mea ar fi putut sa imi dea voie sa ma intorc la cele cateva milioane pe care le am de cheltuit in noaptea asta. „Esti sigur?” Pus sa aleg intre un drum pana la usa si continuatul somnului, am ales sa mint. Nu sunt mandru, insa am avut de facut o alegere grea, am facut-o, acum o sa traiesc accordingly. M-am impacat cu asta.

„Ma minti?”, intrebarea, este ceea ce se cheama fine tunning in psihologie. Daca ma acuza, ma puteam revolta. Nu explic de ce, se stie care sunt mecanismele care provoaca revolta celui prins cu minciuna. Insa asa, intrebat, sunt pus in fata unei dileme etice uriase careia nu-i pot face faca, asa ca cedez. Nu pot sa mint pentru a doua oara (posibil a treia). Nu pot sa raspund „Nu!”, futu-i gura ma-sii de usa cu mama cui i-a facut-o pe lumea asta!

Sar din pat, somnul sare pe geam, ma duc la usa dormitorului, o deschid cu un gest hotarat, avansez nervos prin intunericul din casa, ma impiedic de pisica, injur, pisica miauna tragic, ajunga la usa apartamentului si apas clanta. E inchisa.

-Aggggh! C’mooooooon!