Dolce far niente (part one)
_____________________________By StereO
(in care actul cultural naste un concept: câinele recent)
Nu ne-o luaţi în nume de rău, da’ aşa am frecat-o o zi întreagă încât atâta etică protestantă câtă poate încăpea în noi ne îndeamnă să facem din experienţa asta ceva util pentru societate.
Să împărţim, adică.
- Ce faaaaaaaaaci? Sper că nu te-am trezit iarăşi.
- Neah, am făcut ochi pe la vreo nouă, beau cafea.
- Şi ai de gând să scoţi nasul din casă?
- Păi mă gândeam să mă duc la muzee – e ceva despre avangardă la MNAR – iar după aia, la Muzeul de istorie, că tot n-am văzut expoziţiunea despre comunism.
- Mă iei şi pe mine?
- Nu lucrezi?
- Ba da, da’-mi bag picioarele!
- OK, într-o oră-o oră jumate ne vedem.
- Pa.
- Pa.
…………………………….
- Duuuuuude, te bagi la nişte cultură în gură?
- Huh?
- Hai, mă, la muzeu!
Îi explic, mă ascultă, răspunde scurt:
- Io la muzeul de istorie nu mai calc.
- OK, nu ţi-o fi plăcut data trecută, da’ de unde ştii cum e acuma? Avangardă, sincronisme, Victor Brauner, niţel socialism şi după aia nenorocirea. Mie mi se pare că expoziţiile astea merg foarte bine una după alta.
- Mdea, vedem. La cât?
- Două, două-jumate, la Kreţulescu.
- Bun, hai să mănânc ceva şi să fac un duş.
- Hai să mănânci ceva şi să faci un duş. Paaaaa!
- Pa!
MNAR don’t like us, no, no, no
- Auzi, n-am vrut să-ţi stric cheful, zice Shortcut când mai avem doi paşi până la Palat, da’ azi nu e luni?
- Ba da, şi?
- Păi… lunea sunt închise muzeele.
Crap! Băga-mi-aş!!
- Hai, mă, zic fără convingere. Mă tachinezi.
- Nu, da’ aşa e la muzee – dacă lucrează sâmbăta şi duminica…
- Lucra-le-aş la sicriu! Şi eu ce mă fac dacă azi am liber?
- Bei sau mergi la film, răspunde cu un zâmbet cât toate zilele.
- Sau amândouă, mi se aprinde beculeţul. Hai la E-Uranus.
Mai pe seară E-Uranus, mă pun în minoritate Shorcut şi Jaunetom. Acu’ mergem la Muzeul Ţăranului. Şi ne doare-n cur dacă e închis sau nu, că nu ne interesează decât clubul lui, ăla despre care citirăm la Ioana Avădani pe blog că e mişto.
MŢR Club
Pe Victoriei se filmează ceva – Războiul sexelor, parcă.
Dăm bot în bot cu Tora Vasilescu (după ce, mai înainte, fluturase fantomatic pe lângă noi Valeria Seciu, jur!), Jaunetom îi înjură pe ăia care o să facă din Calea Victoriei un Wall Street, constatăm că GDS-ul se vrea salvat – încurcături cu sediul ăla frumos – şi nu mă pot abţine să constat că ghedesiştii sunt de dreapta şi pentru iniţiativa privată până când vine vorba de sediul lor.
- Cam da, dar când te gândeşti că ar urma să intre pe mâna UTC-iştilor, parcă le dai dreptate, zice Jaunetom. Şi are dreptate.
Înjurăm iar cum ne vine la gură când, după Academie, trotuarul stâng al Căii Victoriei dispare pur şi simplu – se subţiază până când devine o simplă bordură. Şi praaaaaaaafffff să-l întorci cu lopata.
Cum-necum, după ce Shortcut ne prezintă semaforul ei favorit de la Piaţa Victoriei (I know it sounds creepy, I told her so myself), nimerim la “Clubul Ţăranului”(Kiseleff 3, Intrarea Monetăriei).
- Parcă suntem într-un film cu Nea Mărin, hăhăie Jaunetom, cu Abba pe fundal. Coloanele astea, tot aerul de anii ‘70…
- Da’ în anii ‘70 nu cânta Tracy Chapman, mă reped eu, accuracy freak as you all know by now.
- Nu, nu cânta.
Până când vin berile lor şi Mojito-ul meu trece o eternitate. Care, nu-i aşa?, s-a născut la sat, o doare-n pulă de ritmul trepidant al oraşului.
Dar intrăm repede în atmosferă şi, odată relaxat, trântesc una cum numai eu pot:
- Băi, zic zgâindu-mă la o construcţie de lemn din curte, de ce şi-or fi făcut ăia turnuleţ pe casă? La ce le folosea?
- Nu e casă, dudă, e biserică. Nu vezi troiţa de lângă?
- Ah, ba da. Ce mică e!
- Şi deasupra “turnuleţului” mai e şi-o cruce.
- Aha!
Câinele recent
O mâţă gri, plictisită de moarte, trage de ea în toate direcţiile, după care se tolăneşte la umbră.
- Ah, ce m-aş mai trânti şi eu pe tăpşanul ăla, oftează Shortcut.
- Lasă-l naibii, mai bine mâncăm ceva.
Au platouri reci, bune, cu babic, ghiudem, slănină+ceapă, caltaboş, etc.
- Dom’le, ţăranul român ştia să mănânce. Când avea ce.
O vulpe mai evoluată, cu aspect de câine, arde gazul prin preajmă. Ia mâţa la alergat, da’ nu pare foarte convins. Se întoarce, dând agale din coadă.
De nicăieri, o jumătate de câine cu o mutră care zice “io-s stăpân acilea!” ia prima potaie la-njurat: dă-i, mârâie, aleargă-l! Potaia iniţială îşi ia tălpăşiţa, noi îi dăm celei de-a doua babic şi caltaboş.
- Oare de ce l-o fi alergat pe ălalalt?, întreb.
- Mă gândesc că e mai vechi prin zonă, răspunde Jaunetom. He calls the shots.
- Da, ălalalt o fi mai recent.
- Exact, e câinele recent!, ne bufneşte râsul pe toţi trei.
- Îl botezăm Horică sau Roman?
Nu mai apucăm să botezăm nimic, potaia cu ceva mai multă vechime în muncă aude un clopot de biserică şi iese glonţ pe poartă.
- Ce face, mă, ăsta?
Ce să facă? Face, vorba unuia dintre noi, ca un câine de YouTube: cum a auzit clopotele, cum a început să le îngâne. Şi sună, Doamne, de ne crăcănăm de râs:
- Banggggggggg!, grăieşte clopotul.
- Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, îi răspunde câinele.
- Binggggggggg!, nu se lasă BOR-ul.
- Auuuuuuuuuuu – uuuuuuuu – uuuuuuu, insistă potaia laică.
- Bang!
- Au!
- Binggg!
- Auuuu!
- Bangggggggggg!
- Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!
I know!