Dimineata.
Nu suna alarma telefonului. Se aude cocosul. In uriasa curte de sub ferestrele noastre, cocosul turmei/cetei/hoardei/flash mob-ului de galinacee canta a trezire ca in poezia lui Toparceanu. Astazi, mi-am spus, nu ma enervez, nu ma grabesc, nu traiesc in secolul XXI.
Ma intind si ma uit la ceas. 7 fara. Langa mine, ea doarme. Ma intind la loc in pat si ma gandesc daca e timpul sa ma cafelesc sau nu. E cam devreme. Cateva secunde mai tarziu, ma decid.
Cobor din pat incet, downshifting. Ies din dormitor si pasesc atent peste pisica. Animalul ma priveste derutat. Probabil se mira ca n-am calcat-o. Ii zambesc. Imi intoarce zambetul si ma intreaba de ce m-am trezit mai devreme.
- Cocosul m-a trezit.
- Vezi? Daca nu ma lasi sa-i fac o vizita!
Ma duc in baie si imi dau cu apa pe ochi.
Ma trezesc.
Cobor din pat incet, downshifting. Ies din dormitor si pasesc atent peste pisica. Animalul ma priveste derutat. Probabil se mira ca n-am calcat-o. Ii zambesc. Nu-mi intoarce zambetul si nu ma intreaba nimic. Ar fi absurd, ar fi proza lui Bulgakov.
Ma duc la baie si pornesc apa.
Usualy, am nevoie de vreo 5 minute de contact cu apa rece ca sa ma trezesc de tot. Astazi, de 10. Sunt in viteza I.
Ies in baie, ii prind coada matei in usa.
- Ce pizda ma-tii faci, ba, idiotu’ dracului? imi striga ea.
Fuck! Deschid usa cu viteza a IV-a si cert animalul:
- Ce sa-ti fac daca iti bagi coada unde nu-ti…
Ma opresc. Animalul oricum nu ma intelege, ma priveste furios, asa ca de ce sa vorbesc cu el? Incerc sa recompensez durerea pe care i-am pricinuit-o, oferindu-i portie dubla de Hill’s. Sentumentele mele de vinovatie se mai atenueaza cand o aud cum rrrrr-ie.
Pun apa pe foc si dau focul incet. Bag feliile de paine in toaster si dau curentul incet. Scot cascavalul, icrele, Martinel-ul si unt-ul din frigider si dau frigiderul incet. Insir totul pe masa si privesc madru downshiftingul. Functioneaza.
Pornesc televizorul, dau pe TVR si ii iau sonorul.
Fluiericiul instrumentului de fiert apa imi tulbura downshiftingul. Ma duc in bucatarie si fac cafeaua, incet, fara graba. Asez cafelele pe masa si rog frumos fuioarele de Alintaroma sa-mi trezeasca sotia.
Cinci minute ma duc eu sa o trezesc, injarand reclamele mincionase.
Si iata-ne insirati toti trei, eu, ea si laptopul, pe canapea, dezbatand relaxati declaratiile politice facute aseara de diversi imbecili inregimentati.
- Crezi ca?
- Stiu si eu?
- Dar dacaaaa…?
- Neeeah! Am fi stiut!
- Eu zic sa nu ne mai certam.
- Da.
Stam pe canapea si savuram in tacere croissantele si cafeaua, uitandu-ne amadoi la pisica care alearga upshifted dintr-o parte in cealalta a casei.
E 8. E timpul sa plec la serviciu. Ma ridic si ma bag la dus.
15 minute mai tarziu ma incalt incet, imi iau la revedere de la fete si plec pe lungul drum catre tramvaiul liniei 41. Cu castile in urechi, cu Kristin Asbjørnsen cantand alene, cu tigara fumegand usor, cu un caine incercand sa ma muste de insulete, imi spun (mai mult sau mai putin) calm:
- I’m fuckin’ zen!
