…stau de vorba intr-un bar. La un moment dat, intra un drac.

Inca fara poanta. Va anunt eu cand o sa fie una.

- Uiiiiteeee! E The White Rabbiiiiit.

Tipa se apropie de masa si incearca sa-l mangaie pe iepure. Acesta isi ia cea mai nesuferita expresie de care este in stare, isi fereste capul, impinge scaunul, se ridica pe labele din spate si exclama, maimutarind vocea pitigaiata a fetei:

- Uiteeeee! E Delia Matacheeee! Auzi, cucoana, ce-ai zice daca ai te-as musca de mana?

Descumpanita, tipa se opreste.

- Hai, fuguta inapoi in Idiocracy, ca-ti duc aia dorul! continua el.

In timp ce “agresoarea” se intoarce ezitant la masa ei, iepurele isi trage scaunul la loc si se aseaza. Isi intinde urechile pe spate si, incruntat, isi vara mustatile in paharul de votca. “How this people feed themselves?” il aud bodoganind. Iepurele e misogin, but, then again, nici barbatii nu-i lasa o impresie mai buna. El uraste, corect politic, pe toata lumea, fara sa faca discriminari.

- Da-l dracu… se aude de la masa tipei.

Exact in clipa aceea, se face brusc intuneric si o raceala care imi ingheata inima se lasa peste noi; nu stiu daca toate acestea se intampla cu adevarat sau sunt doar o nascocire a mintilor noastre. Pisica incepe sa planga ingrozita. De nicaieri, o lumina difuza, rosie, incepe sa se intrevada si o silueta intunecata isi face aparitia, invaluita in nori de fum si miros de sulf. Incep sa tusesc.

- OK! rosteste o voce. Aloooo, gata cu instalatia ca ne fut bugetul toate efectele astea. Hai, roiu’!

La fel de brusc sa face lumina si Lou Bega revine in difuzoare. Toata lumea il priveste inspaimantata pe barbatul inalt si slab care sta trufas in mijlocul barului. Pare a avea vreo doi metri si jumatate si este infasurat intr-o mantie neagra.

- Salut, iepure! Ti-am spus eu ca o sa ne intalnim din nou! Ha ha…

- Fucking ha. Stiu, stiu… Stai dracului jos ca ma doare gatul sa ma uit la tine, ii raspunde iepurele.

Mantia barbatului incepe sa fluture si aterizeaza pe podea, lasand sa se vada o aratare grasa si transpirata care il tine pe umeri pe cel care vorbise pana atunci. Acesta face un salt gratios din carca celuilalt si se aseaza langa noi la masa. Grasul pleaca fredonand o melodie a celor de la Flobots.

- Un Pink lady, striga noul venit catre bar.

- Pink Lady? Ce dracu e Pink Lady? il intreb eu pe iepure.

Acesta ma priveste cu ochi, celalt ramanad infipt in telefonul cu care se da pe net.

- “Nu de putine ori vrem sa fim diferite.” imi citeste el. “Sa fim originale, briliante, sa stralucim in multime. Poate vrem sa facem o petrecere in pijamale unde sa ne invitam prietenele. Daca insistam sa fim total nonconformiste … sau poate vrem doar sa simtim ca suntem unice si ne gandim sa celebram acest sentiment, nimic mai la indemana decat un cocktail Pink Lady care se bazeaza pe un amestec de frisca, suc de rodii si albus de ou.”

- Tine-ma de frunte, i’m gonna puke! se stramba dezgustata pisica.

- Ai ceva impotriva cocktailurilor girlish, cat?

- Nu. Furball alarm, scanceste ea si dispare catre baie.

- Auzi, dar de cand bei tu chestii de felul asta? se intoarce iepurele catre barbatul care se scobeste in dinti  cu un cornet facut dintr-o pagina rupta din Era Turbulentelor a lui Alan Greenspan.

- De astazi. Ma simt “brilianta”. ii raspunde acesta. De fapt, am citit ca albusul de ou revigoreaza celulele hepatice. Mirosul ala de sulf mi-a dat ficatul peste cap. Ar trebui sa bei si tu. E bun la ulcerul tau.

Iepurele nu-i raspunde.

- Asa? Ai stomacul in piuneze? Ce altceva nu mai stiu despre tine? intreb curios.

- Aaaa… Pai n-ai habar de nimic despre el, intervine barbatul. Are stomacul praf de la alcool, plamanii la pamant din cauza tutunului, de vazut – vede mai mult nu si, de parca asta nu e destul, are o rata de inmultire de 5. E putin, ma asigura el, vazandu-mi nedumerirea.

Se lasa tacerea. Tipul pluseaza:

- Am poze cu el purtandu-si urechile rulate si prinse cu elastic.

Incep sa rad.

- Era galagie, da? incearca iepurele sa se scuze rastit.

- Cum sa nu fie galagie. E galagie by default. Crezi ca am in subordine o casa de odihna pentru actori din filme mute? Doar nu am bazilica Sf Petru la parter. Galagie, stres, munca… Si mai ales munca. Ai idee cata munca de creatie inseamna nascocirea tuturor “activitatilor”? Crezi ca aruncatul cu pietre in capul lui Aristotel era usor? Stii cat am cautat voluntarii luptatori impotriva discriminarii femeilor si antisclavagistii de care faceai tu misto? Ai idee cat m-am rugat de ăl de sus ca sa-i mute pe Marx si pe Lenin la el in ograda dupa ce mi-au organizat Revolutia lucratorilor de la cazane? Dar cand te-ai apucat umbli la presiune si ai transformat tot dioxidul de carbon in gheata carbonica de se dadeau toti cu saniile pe acolo, te-ai gandit, fie si pentru o clipa, cum o sa incalzim noi la loc alea minus 79°C? Douazeci si patru de zile am pedalat toti – oaspeti si gazde, plus delegatii de sus – la biciclete cu dinam ca sa incalzim incinta. Nu se facea, nu-i asa?, sa fie racoare la noi – era o contradictie in termeni. Lance Amstong plangea de durere de ou si s-a jurat ca nu mai pune curul in sa tot restul eternitatii. Oh, fuck! Cat e ceasul? Trebuie sa plec. BRB!