31 decembrie (inca) 2009. Seara. Pregatirile sunt in ţoi. Mi-am turnat un paharel de tuica cu pară cu speranta ca “hai ca se poate!”, insa oricat m-as incrunta la aspirator acesta se incapataneaza sa nu se arda, sa nu se strice, sa nu faca explozie/implozie. Din aceasca cauza, the daily tasks (aspirator, mop, pamatuf) raman pe ordinea de zi. Hâc!
Dar nu asta e povestea. Adica asta e povestea, dar nu asta e za point. Za point iz un pariu pe care l-am facut cu mine inşine ca pot sa scriu zilnic, aici, timp de un an, un jurnal, asa cum se tineau jurnalele pe vremea doamnei Bovary. E ca si cum as pune pariu ca am sa castig la loto; stiu ca o sa pierd si ca, mai devreme sau mai tarziu, o sa ma plictisesc. Totusi, pana atunci…
Ziua 1. (31 decembrie 2009)
Asadar, pe modelul Bridget Jones! Tigari – %$%^… ăăăă… cateva, ok?, nu prea multe. Alcool – da, multumesc, macar in seara asta. Greutate… ah!, chiar trebuie? OK. Greutate, nu, multumesc, am destula. Nevasta – una. Planuri de viitor – una. Pisica – una.
Prefacandu-ma ca starea de sanatate a bunica-mii e stabila si totul e perfect in micul meu univers, astazi am…
Azi dimineata m-am trezit. M-am dat jos din pat, am ocolit patul, am iesit din dormitor, am OCOLIT pisica, m-am dus in bucatarie am facut cafeaua, am prajit painea, m-am intors in dormitor sa-mi caut papucii, am… Ma rog, deja e ritual. M-am gandit sa scriu asta acum, ca sa nu fie nevoie sa o mai scriu in fiecare zi. Pe scurt, asa o sa inceapa fiecare dimineata a mea in urmatoarele 364 dimineti. Diferentele o sa le mentionez pe parcurs.
So, m-am trezit si, iata!, s-a facut seara. Ce s-a intamplat intre timp? Mama mi-a sugerat sa nu fac maioneza intr-o bucatarie incalzita, motiv pentru care am racit. Am deschis larg geamul de la bucatarie si, in timp ce nu faceam maioneza, salata de boeuf, humus, sau crema de linte (are those two actually food?!?), ci stateam si fumam, asistand activ la miscarile aparent random ale Ei, am racit. Si ma doare spatele. Nu as putea spune cu precizie daca e de la aspirator [slash] mop [slash] pamatuf sau de la geamul larg deschis, insa ma doare spatele.
Ma gandesc ca nu e nevoie sa fiu Sherlock ca sa fac o legatura simpla: intre 0 si 30 de ani nu m-a durat niciodata spatele, therefore durerea de spate equals “am si eu o varsta”. DAR, cu gandul la anii care trece, trece, trece, incerc sa-mi dau seama daca se poate mistifica adevarul cu o ecuatie de genul “prepararea in house a maionezei deuneaza grav bunastarii şalelor”.
Maine e 2010. In 2000, cand n-am mai fost copii, am facut, ce-i drept, tot ce am vazut candva (in filmele americane de serie B) si toate visele indraznete in fapte le-am preschimbat prin carciumi imputite, cluburi murdare si camarute intunecoase. Mesteri iscusti ca sa-i facem fericiti pe parinti n-am prea fost, insa, what a hell, nobody’s perfect.
Asa ca iata-ne in anul 2010, o decada mai tarziu (mi-e destul de greu sa tastez 2010; imi iese 20010 de fiecare data). Ar trebui sa-mi fac o retrospectiva, dar mi-e destuld e lene (am s-o fac maine) si am intrat deja pe a doua pagina cu entry-ul asta, iar pe net, se stie, nimeni n-are rabdare sa citeasca atat de mult.
In concluzie, asta a fost ziua 1 din 365. Ne mai vedem si maine.
Happy new ear. Or something.






















